Primăria Sectorului 6: Împreună cu Untold, deschidem primul târg de Crăciun din Capitală – West Side Christmas Market

Ciprian S.
Primăria Sectorului 6: Împreună cu Untold, deschidem primul târg de Crăciun din Capitală - West Side Christmas Market

Primăria Sectorului 6 a anunțat deschiderea primului târg de Crăciun din Capitală – West Side Christmas Market, începând de Miercuri seară (29/11/2023), la ora 19.00, în Parcul Drumul Taberei.

”Târgul de Crăciun din Sectorul 6 este cel mai frumos, cel mai dichisit și cu cea mai frumoasă atmosferă de Crăciun. Și se autofinanțează integral. La noi nu este vorba despre mărime, vedete scumpe și decibeli cu scene mari. La noi este despre comunitate, spiritul Crăciunului, bun gust, calitatea vendorilor și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ne adresăm, în special, familiilor, celor mici și comunității noastre.

Timp de 28 de zile, până pe 27 decembrie, veți avea parte aici de un tărâm de poveste, cu luminițe și decoruri spectaculoase, roată panoramică, patinoar, carusel, căsuța lui #MoșCrăciun, atelierul spiridușilor, concerte, bunătăți culinare tradiționale și multe, multe surprize.”, a anunțat primarul liberal Ciprian Ciucu.

West Side Christmas Market va funcționa după următorul program: Luni – vineri: 12.30 – 22.30; Sâmbătă – duminică: 11.00 – 22.30.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 6

Distribuie articolul