Primarul Dorin Lojigan a obținut finanțare în valoare de 18.5 milioane de lei pentru dezvoltare urbanistică la Câmpia Turzii

Ciprian S.
Primarul Dorin Lojigan a obținut finanțare în valoare de 18.5 milioane de lei pentru dezvoltare urbanistică la Câmpia Turzii

Dorin Lojigan, primarul Municipiului Câmpia Turzii, a semnat contractul de finanțare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare “Anghel Saligny”, în valoare de 18.5 milioane de lei pentru dezvoltare urbanistică la Câmpia Turzii.

Proiectul de investiții vizează reabilitarea completă a străzilor: Vasile Goldiș, Petru Maior, Traian, Teilor, Șoferilor, Parcului, Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuțiu, 1 Mai, Școlii, Alee Parc, Alee Nord, Alee Sud.

”Fiecare dintre aceste artere va beneficia de amenajări ce includ secțiuni dedicate pietonilor și pistelor pentru bicicliști, spații verzi, covoare de gazon și arbori ornamentali.

Această nouă fază de investiții nu doar modernizează infrastructura, ci subliniază și angajamentul față de comunitate și mediul înconjurător. Asigur cetățenii că prioritatea noastră rămâne dezvoltarea durabilă și beneficiile directe pentru comunitate.”, a transmis edilul liberal Dorin Lojigan.

Sursă: Facebook Dorin Lojigan

Distribuie articolul