Primarul Emil Boc a anunțat extinderea programului Vinerea Verde

Programul „Vinerea verde” se extinde: Începând cu data de 3 martie, în fiecare zi de vineri, clujenii pot circula gratuit în Cluj-Napoca și Florești.

Primăria municipiul Cluj-Napoca a implementat începând din 2021 programul „Vinerea Verde” pentru încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun și a mobilității urbane alternative.

“Vinerea verde înseamnă transport public gratuit, în zilele de vineri, indiferent de mijlocul de transport în comun, pe toate liniile urbane.

Începând de vineri, 3 martie, prin colaborarea dintre Compania de Transport Public Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca și Primăria Florești, programul se extinde pe ruta Cluj-Napoca – Florești. Astfel, în fiecare zi de vineri va fi gratuită deplasarea pe toate mijloacele de transport public dinspre municipiu spre Florești și invers, respectiv pe liniile CTP din cele două localități.

Felicităm primăria Florești pentru aderarea la proiectul „Vinerea verde” și invităm și alte primării din zona metropolitană să se alăture acestei inițiative verzi.

Liniile care intră în programul Vinerea Verde începând din 3 martie 2023:

– M21: Bucium – Florești Cetate;

– M22: Bucium – Șesul de Sus;

– M23: Calea Florești – Luna de Sus;

– M24: Bucium – Florești/Fermă;

– M25: Bucium – Tăuți;

– M26: Cluj-Napoca- Florești Cetate” a declarat Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Facebook Emil Boc
Leave a Comment