Primarul Gheorghe Rotar: Spitalul Municipal Blaj a ajuns printre puținele bijuterii ale sistemului sanitar românesc

Constantinescu Denisa

Spitalul Municipal Blaj datează din 1984 și, cu toate că anul viitor va împlini 4 decenii de existență, nu doar că nu-și arată vârsta, ci parcă întinerește pe zi ce trece, ținând astfel pasul cu dezvoltarea orașului, tot mai cochet și înfloritor din 2008 încoace, de când destinele sale sunt în mâinile primarului Gheorghe Rotar.

“Datorită investițiilor de milioane de euro în infrastructură și dotare, colaborării excelente între managementul unității medicale, reprezentat de ec. Iacob Suciu, și administrația publică locală, Spitalul Municipal Blaj a ajuns printre puținele bijuterii ale sistemului sanitar românesc, strălucind tot mai tare de la an la an.

Fără falsă modestie, pot spune că oricine intră în unitatea sanitară blăjeană are cel puțin impresia că se află într-un renumit spital din SUA, Marea Britanie sau din cele mai dezvoltare țări ale Uniunii Europene, cuvântul de ordine fiind curățenia.

În prezent, Spitalul Municipal Blaj are 277 de paturi:

Spitalul Vechi: Secția Boli Infecțioase (21 de paturi), Compartimentul Psihiatrie (20 de paturi) și Secția Neurologie (28 de paturi),

Spitalul Nou: Secția Anestezie Terapie Intensivă – ATI (15 paturi, 2 paturi ATI COVID), Secția Chirurgie generală – 60 de paturi (Compartimente Chirurgie generală – 32 paturi, Chirurgie vasculară – 12 paturi), Ortopedie – 6 paturi, ORL – 5 paturi, Oftalmologie – 5 paturi, Obstetrică – Ginecologie (30 de paturi), Compartimentul Nou-Născuți (11 paturi), Secția Medicină Internă – 50 paturi (Compartimentele Interne – 37 de paturi, Pneumologie – 8 paturi, Cardiologie – 5 paturi), Secția Pediatrie (40 de paturi, 10 paturi însoțitori), Compartimentul Primiri Urgențe (5 paturi).

Modernizarea infrastructurii sanitare și dotarea cu cele mai noi aparate și echipamente medicale sunt întregite de personalul angajat al Spitalului Municipal Blaj, care deservește toată zona Văii Târnavelor, cu peste 55.000 de locuitori. Din marea familie a spitalului face parte un grup de medici profesioniști și dedicați meseriei, echipă care se primenește continuu cu personal foarte bine pregătit ce își pune în practică toate cunoștințele teoretice pentru diagnosticarea și tratarea pacienților.

Lor li se alătură colectivul de asistente medicale, ce face eforturi permanente pentru îngrijirea cu pasiune și devotament a bolnavilor, precum și mulțimea de infirmiere care mișună zi și noapte pentru binele celor internați, ca de altfel toți salariații spitalului, ce asigură bunul mers al acestei unități emblematice pentru Blaj. Sunt convins că nimic din ceea ce se vede nu s-a construit peste noapte, ci cu eforturi și în timp, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă.

Despre toate acestea ne-a povestit ec. Iacob Suciu, managerul Spitalului Municipal Blaj, care a trecut în revistă investițiile realizate din anul 2017 încoace, de când a preluat conducerea unității sanitare, devenite o perlă a sistemului sanitar românesc.

Potrivit sursei citate, în 2017 erau începute lucrările de modernizare a Secției de Neurologie, în ianuarie 2018 fiind prima secție a Spitalului Municipal Blaj la care s-au încheiat renovările. Vorbim despre recompartimentarea saloanelor astfel încât fiecare salon are acum baie proprie, schimbarea instalațiilor electrice, sanitare (apă rece, apă caldă, canalizare) și de oxigen, toate saloanele fiind aduse „la zi”, la standarde moderne: pardoseli din tarchet, jaluzele verticale, televizor, instalație de aer condiționat și sistem de antifum în fiecare salon. La acestea se adaugă tavanele false construite pentru a permite realizarea instalației electrice, montarea corpurilor de iluminat și detectoarelor de fum, tencuieli interioare și zugrăveli cu vopsea lavabilă.

La jumătatea anului 2017, a fost montat computerul tomograf (CT), pentru care a fost necesară identificarea și amenajarea unui spațiu și aducerea acestuia la standardele impuse de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cum ar fi căptușirea cu plumb a pereților încăperii, CNCAN efectuând ulterior măsurători ale radiațiilor nucleare. După ce au fost obținute avizele și autorizațiile de funcționare necesare, CT a fost inaugurat la 1 noiembrie 2017.

În 2018, au început renovarea Secției ATI și reabilitarea și extinderea Compartimentului de Primiri Urgențe, pentru care a fost necesară însă relocarea farmaciei cu circuit închis într-un spațiu din clădirea fostei centrale termice din curte. Bineînțeles că și anexa amintită a trebuit reorganizată și renovată, pentru a putea fi utilizată ca farmacie. La cele două secții, suplimentar față de lucrările menționate anterior, au fost înlocuite și vechile uși din lemn cu unele din termopan și s-au schimbat gresia și faianța, care data din anii ‘80!

Secția Chirurgie generală a suportat un volum la fel de amplu de lucrări, de la „A la Z”, iar în anul 2019 a fost achiziționat un angiograf, aparat complex aflat în dotarea Compartimentului de Chirurgie vasculară, pentru instalarea căruia a fost necesară reorganizarea Secției de Obstetrică – Ginecologie, sălile de naștere ale acesteia fiind mutate în apropierea saloanelor pentru lăuze și nou-născuți.

În anul 2020, a fost instalat un aparat RMN (rezonanță magnetică nucleară), după ce a fost edificată o clădire destinată pentru acesta din veniturile spitalului, în regie proprie și cu ajutorul unor firme. Construcția a fost ridicată pe un teren din curtea spitalului, de la zero și într-un timp record, de numai 3 luni și jumătate. Astfel, din 18 august până la sfârșitul lunii noiembrie aparatul a fost deja instalat, deoarece până la finele anului ar fi trebuit recuperați cei 4 milioane de lei de la Ministerul Sănătății, Primăria Blaj asigurând partea de cofinanțare, de 10% din investiție. Tot în perioada pandemiei a fost renovat blocul alimentar, care a fost dotat cu utilaje noi, din inox.

În 2021, a fost reabilitată și cea mai mare secție a spitalului, Chirurgia generală, iar în 2022 au urmat Secțiile Psihiatrie (de la spitalul vechi, unde au fost renovate acoperișurile clădirilor), Obstetrică – Ginecologie și Neonatologie (Nou-Născuți), iar spre sfârșitul anului s-a reușit darea în folosință a ambulatoriului de specialitate, execuția lucrărilor la noua policlinică demarând în martie 2021. La toate secțiile au fost montate uși automate acționate cu cartele, dar pe parcursul anilor au mai fost executate și alte renovări, de o mai mică amploare.

Așa cum se poate vedea la fața locului, în prezent se lucrează la reabilitarea laboratorului de analize medicale și tot în acest an vor fi renovate încăperile pentru spitalizarea de zi și Secția de Medicină Internă și va fi reabilitată curtea Spitalului Vechi, iar pentru anul 2024 este propusă pentru reabilitare Secția Pediatrie. Ec. Iacob Suciu a declarat că o parte dintre lucrările realizate au fost efectuate în regie proprie, cu instalatorii și electricienii spitalului, dar și cu sprijinul muncitorilor calificați trimiși de Primăria Blaj, ceea ce a făcut ca atât ritmul de execuție, cât și calitatea lucrărilor să fie mai bune. El a subliniat că intenția Primăriei Blaj este de a renova în fiecare an cel puțin o secție a Spitalului Municipal. Totodată, se află în faza domentației pentru avizarea lucrărilor de intervenție un proiect privind eficientizarea termică a spitalului, ce vizează anveloparea clădirii, montarea de panouri fotovoltaice sau de pompe de căldură etc.

Pe lângă investiții, mai sunt de făcut dotări atât finanțate din proiecte europene, cât și pe programul „anti-COVID”. La acestea se adaugă un proiect mai mic referitor la digitalizare, dar și un proiect în valoare de 25 de milioane de lei pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale, care presupune achiziții de mașini automate de spălat, roboți, diverse lămpi, sterilizatoare, mașini cu barieră etc., dacă proiectul va fi aprobat. Felicitări tuturor celor implicați, deoarece condițiile superioare asigurate bolnavilor, dar și propriilor angajați ai spitalului, profesionalismul personalului medical și o vorbă bună adresată pacienților parcă le iau suferinzilor durerea cu mâna, cum se spune” a declarat primarul liberal pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul