Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a afirmat că Muzeul de Istorie Naturală și-a recăpătat strălucirea odată cu încheierea lucrărilor de consolidare și reabilitare.
Liberalul a precizat că au fost cumpărate și dotările specifice (mobilier, vitrine, echipamente) astfel încât frumosul edificiu să reintre cât mai curând în circuitul cultural al orașului.
„Astfel, chiar în preambulul evenimentelor prin care vom celebra actul istoric de la 24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor Române, marți, 23 ianuarie, de la ora 13.00, vom inaugura acest monument istoric unde s-a decis candidatura lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei”, a precizat edilul.
Muzeul de Istorie Naturală a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române. Interiorul clădirii include biblioteca și sala de conferințe ale Societăţii de Medici şi Naturalişti, trei săli cu expoziţii de mamifere, două săli adăpostind colecţii ştiinţifice, o sală cu expoziţie de păsări, o sală cu expoziţie de nevertebrate inferioare, o sală cu expoziţie de nevertebrate şi insecte, o sală cu expoziţie mineralogie – paleontologie, precum şi sala cu caracter istoric „Alexandru Ioan Cuza”. În ziua de 3 ianuarie 1859 în aceasta din urmă a fost decisă candidatura ca domn al Moldovei a colonelului Alexandru Ioan Cuza, eveniment care a însemnat declanşarea procesului Unirii Principatelor Române și preambulul creării Statului Naţional Unitar Român.
„Monumentul a fost consolidat și reabilitat de Primăria Municipiului Iași grație unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 13.312.194,47 lei, circa 2,7 milioane de euro. Vă mulțumesc pentru încredere”, a declarat primarul liberal al municipiului Iași, Mihai Chirica.
sursă: Mihai Chirica, Facebook