Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii, a anunțat că va fi realizată o investiție culturală majoră la Iași, astfel încât Opera Națională Română va avea un sediu nou.
Ministra a explicat că, prin eforturile Ministerului Culturii, Guvernul României a propus trecerea în proprietatea Operei Naționale Române Iași a unei suprafețe de teren de 9.510 mp pe care se va construi un sediu nou, de mare capacitate, care să răspundă nevoilor culturale ale locuitorilor din județul Iași și din întreaga regiune.
Conform declarațiilor făcute de liberală, s-a făcut un pas uriaș pentru demararea acestei investiții de anvergură, în condițiile în care finanțarea este deja asigurată prin Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar elementul lipsă îl reprezenta identificarea și alocarea amplasamentului pentru viitoarea construcție.
„Le mulțumesc colegilor din Guvernul României și din administrația publică locală a județului Iași pentru sprijinul acordat în scopul realizării uneia dintre cele mai importante investiții în sectorul cultural din ultimele decenii. Îmi doresc ca asemenea investiții să se multiplice în toate provinciile istorice ale țării, pentru a crește accesul la cultură pentru cât mai mulți români”, a declarat Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii.
sursă: Raluca Turcan, Fcebook