Raluca Turcan: Ministerul Culturii lansează apelul de proiecte „Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, inclusiv de filme cinematografice” – finanțare prin PNRR cu un buget de 5 milioane de euro

Eduard Turcu

Ministerul Culturii lansează apelul de proiecte „Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, inclusiv de filme cinematografice”, finanțat prin PNRR cu un buget de 5 milioane de euro.

„Apelul de proiecte vine în sprijinul producătorilor și distribuitorilor de filme din România, urmărind să faciliteze creșterea competitivității întreprinderilor românești în industria cinematografică, pe piețele naționale, europene și internaționale, modernizarea modului actual de producție, distribuție și consum, dar și sporirea capacității de a răspunde noilor provocări ale consumatorilor, pentru a adapta sectorul cultural la cerințele și oportunitățile erei digitale”, a spus Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii.

Conform precizărilor făcute de aceasta, obiectivul general al acestei investiții este de a consolida capacitatea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii în producția și distribuția de filme.

Minimum 40 de producători și distribuitori de filme vor putea fi susținuți

„Vor putea fi susținuți minimum 40 de producători și distribuitori de filme. Fiecare proiect poate beneficia de maximum 100.000 euro și va avea o durată de cel mult 6 luni. România are o capacitate enormă, iar inițiativele culturale trebuie sprijinite. Acest apel este un pas semnificativ în direcția transformării și adaptării industriei cinematografice la cerințele și oportunitățile digitale actuale”, a transmis Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Distribuie articolul