Raluca Turcan: Tinerii până în 35 de ani sunt cei mai mari consumatori de cultură, conform Barometrului de consum cultural 2022

Eduard Turcu

Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii, a declarat că tinerii până în 35 de ani sunt cei mai mari consumatori de cultură, conform Barometrului de consum cultural 2022.

„Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, profilul persoanelor care participă la activități cu un caracter cultural este predominant format din tineri (18 – 35 ani). Astfel, tinerii din categoria de vârstă 18-35 de ani au ponderea cea mai ridicată în privința participării la un festival de film (54%), la un festival de teatru (39%), vizitării un muzeu, expoziție sau galerie de artă (37%) sau în privința mersului la bibliotecă pentru a citi sau pentru a împrumuta cărți  (33%)”, a spus liberala.

Ministra Culturii a afirmat că „sunt date care infirmă ipoteza că tinerii sunt mai puțin interesați să participe la activități culturale decât alte categorii de vârstă și care subliniază totodată necesitatea consolidării cererii culturale a tinerilor și, indirect, a copiilor”.

„Educația culturală se obține în primul rând prin sprijinirea familiilor și prin înlăturarea barierelor financiare și geografice, care limitează accesul la unele produse culturale. Astfel, o prioritate a Ministerului Culturii pentru anul viitor este sprijinirea evenimentelor culturale relevante în cât mai multe orașe ale țării și încurajarea activităților culturale adaptate nevoilor de divertisment, relaxare și de educație special dedicate familiilor cu copii, prin multiplicarea inițiativei de anul acesta a Festivalului Internațional <<George Enescu>>”, a declarat Raluca Turcan.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Distribuie articolul