Leonard Achiriloaei, Primarul municipiului Roman, a declarat că în această perioadă se desfășoară lucrările de toaletare și corecție a arborilor.
Leonard Achiriloaei: „În această perioadă, programul de toaletare continuă în zona Aleea Revoluției, intervenindu-se la ultimii arbori de înălțimi mari, din prima serie care a fost avizată de specialiști și reprezentanți ai domeniului silvic. Până în prezent s-a intervenit la circa 1000 de copaci, manopera de toaletare sau de tăiere – acolo unde copacii sunt periculoși, căzuți sau înclinați excesiv, fiind executată de către alpiniști utilitari avizați”.
„Cele mai multe dintre acțiunile lucrătorilor sunt determinate de solicitările depuse de romașcani, atât persoane fizice, persoane juridice cât și asociații de proprietari, care au solicitat toaletarea arborilor din zonele în care locuiesc sau își desfășoară activitatea”, a spus edilul.
„Primăria Municipiului Roman corelează activitatea de toaletare și corecție a arborilor, cu programul de plantare arbori în vederea regenerării vegetației, precum și cu programul de producere a florilor în serele proprii. În primăvară, vom continua plantarea puieților în zonele deficitare în vegetație sau acolo unde amplasamentul permite. De asemenea, în toate zonele din municipiul Roman vor fi plantate flori produse în serele noastre. Grija față de natură, rămâne o prioritate pentru administrația locală”, a declarat Primarul municipiului Roman.
sursă: Leonard Achiriloaei, Facebook