Roman: două blocuri de locuințe vor beneficia de reabilitare și renovare energetică

Eduard Turcu

Leonard Achirloaei, primarul municipiului Roman, a anunțat că au fost semnate contractele de finanțare, pentru reabilitarea și renovarea energetică a două blocuri de locuințe din municipiul Roman.

Leonard Achirloaei: „Am semnat contractele de finanțare, pentru reabilitarea și renovarea energetică a două blocuri de locuințe din municipiul Roman! Am fost prezent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru a semna două noi contracte de finanțare prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență”.

„Așa cum am promis, continui demersurile pentru reabilitarea și renovarea energetică a cât mai multor blocuri de locuințe, fiind conștient de această necesitate în rândul romașcanilor. Printre proiectele care au fost aprobate prin PNRR la acest moment, se află și reabilitarea termică a blocului 3, scările A și B din strada Ion Ionescu de la Brad și a blocului nr. 1 aflat pe Fundătura Duzilor. Renovarea energetică va fi asigurată exclusiv din fonduri europene, lucrările având ca obiectiv principal reducerea consumului de energie”, a precizat liberalul.

Valoarea totală a proiectului este de 8 milioane de lei

Edilul a spus că „proiectul prevede ca protecția termică să se facă prin montarea unui strat de izolație termică din vată minerală bazaltică în grosime de 15 cm, amplasat pe suprafața exterioară a pereților. Vor fi executate și eventuale lucrări de reparații în ceea ce privește planeitatea, iar pe conturul tâmplăriei diminuarea punților termice se va realiza prin dispunerea unui strat de polistiren extrudat cu o grosime de minim 5 cm în zona glafurilor exterioare”.

„Este propusă schimbarea tâmplăriei existente cu una din PVC, cu trei foi de geam termoizolant, refacerea planșeului superior și aplicarea de vată minerală bazaltică, refacerea și înlocuirea instalațiilor electrice deteriorate sau defecte și utilizarea cu precădere a corpurilor de iluminat cu LED”, a spus Achirloaei.

Primarul Romanului a subliniat că „valoarea totală pentru reabilitarea celor două blocuri este de 8 milioane lei, iar perioada de implementare a activităților proiectului este până la 30 iunie 2026. Continuăm demersurile pentru atragerea de fonduri europene și dezvoltarea municipiului nostru”.

sursă: Leonard Achirloaei, Facebook

Distribuie articolul