România ajută la extinderea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington, DC

Paul

Deputații liberali fac tot posibilul să memoreze și onoreze victimele comunismului românesc.

Pavel Popescu, deputat, adaugă pe pagina sa de Facebook: „L-am însoțit pe Ambasadorul Andrew Bremberg într-o vizită la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Fost Asistent al Președintelui SUA cât și director în Biroul Executiv al Președintelui în Casa Albă, fost reprezentant al SUA pe lângă biroul ONU din Geneva, Andrew Bremberg ocupă astăzi funcția de președinte al Victims of Communism Memorial Foundation.”

De asemenea, liberalul a sublinat faptul că: „Acum o lună, am depus în Parlament o inițiativă legislativă semnată de 87 de senatori și deputați, printre care și premierul Nicolae-Ionel Ciucă, care prevede donarea unei sume în valoare de 3 milioane de dolari pentru acest proiect. Acest muzeu, aflat la câteva sute de metri de Casa Albă, va onora și memoria victimelor comunismului din România, stând drept mărturie pentru lupta poporului român pentru libertate.”

În același timp, s-a pus în discuție extinderea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington, DC, inițiativă a organizației VOC. Atât organizația respectivă, cât și IICCMER au creionat bazele unui parteneriat solid.

Deputatul încheie postarea sa pe Facebook, astfel: „Experții IICCMER ne-au prezentat proiectul Muzeul Ororilor Comunismului în România, Memorialul „Închisoarea tăcerii” și Centrul educațional privind comunismul din România de la Râmnicu Sărat, ce va fi finanțat și finalizat în următorii 3 ani prin PNRR.

Voi sprijini în continuare întreaga activitate IICCMER, extrem de importantă pentru memoria colectivă a poporului român cât și pentru educarea generațiilor viitoare.”

Liberalii nu uită de tragediile venite în urma comunismului românesc!

Sursa: Pavel Popescu, Facebook

Distribuie articolul