Sălaj: investiţii de aproximativ trei milioane de lei pentru redeschiderea unei unităţi spitaliceşti în Cehu Silvaniei

Constantinescu Denisa

Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj va investi aproximativ trei milioane de lei, din bugetul propriu şi fonduri europene, pentru amenajarea unui ambulatoriu de specialitate în fostul Spital de Boli Cronice din Cehu Silvaniei, singurul oraş din judeţ care nu are o unitate spitalicească.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj, Andreea Marton, stadiul lucrărilor de reamenajare şi reabilitare a Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, la parterul fostului spital din Cehu Silvaniei, este, în prezent, de circa 70%.

“Proiectul este implementat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, finanţarea în valoare de aproximativ 800.000 de lei (TVA inclus) fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Sălaj.

Principalele intervenţii vizează amenajarea cabinetelor medicale, a spaţiilor pentru depozitarea materialelor sanitare şi a vestiarelor, refacerea instalaţiilor termice, electrice şi sanitare, realizarea de finisaje interioare, refacerea trotuarelor şi a sistemelor de colectare şi evacuare a apei pluviale. Viitoarele cabinete vor fi deservite de către medici ai SJU Zalău, în specialităţi precum pediatrie, oncologie, psihiatrie adulţi, diabet, nutriţie şi boli metabolice. În funcţie de nevoile locuitorilor din zonă şi de adresabilitate, serviciile medicale vor fi completate prin adăugarea de noi specialităţi”, a precizat Andreea Marton.

Ambulatoriul de la Cehu Silvaniei ar urma să devină funcţional în prima jumătate a acestui an.

Totodată, CJ Sălaj a semnat, luni, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, un contract cu o valoare de două milioane de lei, prin componenta “Valul Renovării” a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru extinderea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă în Cehu Silvaniei, fiind vizate lucrări de reabilitare a pereţilor exteriori, a tâmplăriei exterioare, a podului şi a planşeului peste demisol, precum şi modernizarea instalaţiei de iluminat, prin montarea de corpuri LED şi panouri fotovoltaice.

Spitalul de Boli Cronice din Cehu Silvaniei, singura unitate spitalicească din oraş, s-a închis în anul 2011.

Distribuie articolul