Satu Mare: acțiune de ecologizare în comuna Călinești Oaș

Paul

Dinu Birtoc, primarul comunei Călinești Oaș, a participat la o acțiune de ecologizare organizată de administrația locală în colaborare cu Școala Gimnazială și Serviciul de Gospodărire a Apelor. La campania aceasta au fost activi atât președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, dar și Valer Beseni, secretar de stat în Ministerul Mediului.

„Am încheiat o acțiune de curățenie pe malul lacului Călinești Oaș, așa cum am obișnuit în fiecare an! Am adunat peste 300 de saci cu deșeuri”, transmite Dinu Birtoc.

„E important să conștientizăm cât mai mult că trebuie să avem grijă de natură, de mediul înconjurător. Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu mai aruncăm deșeuri, hârtii, anvelope, haine și alte lucruri pe câmp, pe malurile râurilor sau în pădure”, adaugă Adrian Cozma.

„Vreau să-i felicit și pe voluntarii care astăzi și-au rupt din timpul lor pentru a participa la această acțiune și aș dori să remarc rolul educativ al acestei frumoase acțiuni. Dacă un copil va fi învățat de mic să protejeze și să respecte mediul, atunci vom câștiga un cetățean responsabil și avizat, care o să știe să dea atenția și importanța cuvenită salvării echilibrului natural al planetei.

Nici nu cred că se putea găsi o modalitate mai nimerită de a sărbători Ziua Mondială a Apei, decât prin această acțiune, desfășurată în cadrul atât de pitoresc al barajului de la Călinești Oaș”, precizează Valer Beseni.

Sursa: Dinu Birtoc / Adrian Cozma

Distribuie articolul