Satu Mare: primăria Ardud a depus spre finanțare europeană trei proiecte în valoare de 3.5 milioane euro

Paul

Ovidiu Duma, primarul orașului Ardud, a transmis că s-au depus spre finanțare europeană trei proiecte în valoare de 3.5 milioane euro. Fondurile ar urma să fie obținute prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Interreg NEXT România – Ucraina.

„Cele trei proiecte depuse de către Primăria Ardud în calitatea de lider, în parteneriat cu orașele înfrățite Hust (raionul Transcarpatia) și Yamnitzya (raionul Ivano-Frankivsc) vizează:

  • construirea și dotarea unui dispensar medical la Mădăras;
  • amenajarea și dotarea curților unităților de învățământ din Ardud, Mădăras și Baba Novac;
  • echipare și dotare SVSU Ardud”, a precizat Ovidiu Duma.

„Investițiile din fonduri europene sunt mult mai stabile și sustenabile, motiv pentru care accesăm cu perseverență astfel de programe, iar în apelurile dedicate cooperării transfrontaliere (programe de finanțare special dedicate județelor de frontieră), se oferă oportunități unice.

Primăria Ardud a solicitat, în ultimele 3 luni, finanțare europeană pentru 7 (șapte) obiective de investiții în educație, sănătate, situații de urgență, biodiversitate, cultură etc”, a adăugat edilul liberal.

Sursa: Ovidiu Duma

Distribuie articolul