Sebastian Burduja anunță încheierea unei colaborări între IFIN-HH și laboratorul SLAC din SUA

Ciprian S.
Ministrul Sebastian Burduja - Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat încheierea unui acord istoric între Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) și SLAC, celebrul laborator al Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii, din cadrul Universității Stanford. SLAC este un adevărat templu al științei de nivel de cel mai înalt nivel în accelerarea electronilor și fotonica nucleară.

Ministrul Sebastian Burduja a precizat că a muncit la acest acord de peste șase luni de zile: două vizite de lucru la Washington și la Stanford, zeci de teleconferințe și e-mailuri, discuții și negocieri complexe.

Ministrul a transmis că încheierea acestui acord înseamnă trei lucruri:

1. O recunoaștere a excelenței cercetării românești, care stă alături de un institut de top la nivel mondial. Și implicit o recunoaștere a potențialului proiectului ELI-NP, care poate schimba viitorul omenirii prin descoperirile de aici.
2. O nouă expresie a parteneriatului strategic România-SUA, pe componenta de cercetare, complementară componentelor de securitate și dezvoltare economică. Și la fel de importantă, mai ales la un asemenea nivel.
3. Nu în ultimul rând, implicarea SLAC asigură cea mai bună perspectivă pentru avansarea sistemului gama cu energie variabilă, parte din proiectul ELI-NP, laserul de mare putere de la Măgurele.

”A contat și implicarea unor români străluciți care sunt încă la Stanford, cu o mențiune specială pentru Sevda Memet, care a ținut un contact permanent cu echipa de conducere a SLAC. Mulțumesc pentru susținerea constantă a proiectului domnului Prim-Ministru Nicolae Ionel Ciucă și tuturor celor care au contribuit la acest pas: ministerul afacerilor externe și domnului Ambasador Andrei Muraru, ministerul energiei, echipele IFIN-HH și ELI-NP, echipa Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România.”, a declarat Seba.stian Burduja.

Sursă: Facebook Sebastian Burduja

Distribuie articolul