Secretarul de Stat Diana Baciuna: Cu ocazia sărbătorii Hanami, floarea de cireş, evocată în cultura românească, în literatură, muzică şi artă plastică, primeşte o conotație nouă

Eduard Turcu

Diana Baciuna, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii, a participat la Hanami – Sărbătoarea Florilor de Cireş, care a avut loc în Grădina Japoneză din Parcul Parcul Regele Mihai I (Herăstrău).

Diana Baciuna: „Să ne oferim un moment pentru a observa frumusețea din viețile noastre! Acesta este mesajul sărbătorii Hanami, un prilej să ne oprim din haosul cotidian şi să admirăm în tihnă miracolul naturii. M-am bucurat să revin, la fel ca şi anul trecut, la invitația E.S., dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, în Grădina Japoneză pentru festivitatea Hanami şi să iau parte la un moment deosebit al culturii japoneze, atât de prețioasă pentru moştenirea culturală universală”.

„Ce privilegiu avem să ne bucurăm de un strop din complexa cultură japoneză, aici, la noi acasă, printr-o întrepătrundere de tradiții şi sărbători! Astăzi, cu ocazia sărbătorii Hanami, floarea de cireş, evocată în cultura românească, în literatură, muzică şi artă plastică, primeşte o conotație nouă, pe care o îmbrățişăm cu bucurie”, a spus liberala.

„Diversitatea culturală ne oferă aceste oportunități deosebite, de a explora şi a trăi experiența altei culturi, de a descoperi frumusețea exotică de dincolo de spațiul natal. Este atât de important pentru cultură să coexiste cu o îmbinare de identități, să valorifice frumosul şi să creeze punți, dincolo de diferențe”, a transmis Diana Baciuna, Secretar de Stat.

sursă: Dina Baciuna, Facebook

Distribuie articolul