Secretarul de stat, George Sergiu Niculescu, a participat la cea de-a XII-a ediție a ZF Power Summit

Denis

George Sergiu Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a reiterat importanța țării noastre care prin potențialul energetic şi deschiderea la Marea Neagră ne fac cel mai potrivit partener european în cursa pentru atingerea securității energetice.

,,În ultimii doi ani, România a dovedit că este unul dintre principalele state membre ale Uniunii Europene, capabile să proiecteze securitate energetică dincolo de frontierele sale. Ne-am consolidat poziția la nivel european, mai ales în contextul dezvoltării proiectelor din Marea Neagră,’’ a subliniat George Sergiu Niculescu.

Nivelul de fonduri pe care Ministerul Energiei îl pune la dispoziţie investitorilor este unul fără precedent prin fondurile din PNRR, cât şi prin Fondul pentru Modernizare.

,,În ceea ce privește proiectul Neptun Deep, un proiect de importanță strategică, dorința mea este ca acesta să devină operațional cât mai curând. Am încredere că cele două companii implicate în acest proiect, Romgaz și OMV Petrom, vor depune toate eforturile pentru a începe producția de gaze naturale din acest zăcământ. Toate aceste măsuri pe care le avem în vedere la Ministerul Energiei au tocmai scopul de a consolida sistemul energetic naţional, foarte important de menţionat, scopul fiind de a asigura consumatorilor casnici sau non-casnici nivelul necesar de energie, precum şi energie la un preţ accesibil, în aşa fel încât economia românească să rămână competitivă pe pieţele regionale,” a concluzionat George Sergiu Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Sursa: PNL Constanța

Distribuie articolul