Secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu: politicile climatice sunt o prioritate pentru România și Polonia

Denis

Ionuț Sorin Banciu, secretar de stat la Ministerul Mediului, a avut o întâlnire cu delegația Comisiei pentru guvernare locală și politică din Seimul Republicii Polone pentru a discuta principalele provocări întâmpinate la nivel național în ceea ce privește îndeplinirea standardelor de mediu.

„Fiind parte din aceleași organizații internaționale în domeniul mediului, atât România, cât și Polonia sunt angajate în prevenirea și combaterea schimbărilor climatice și urmăresc să își îndeplinească obligațiile de reducere a emisiilor de carbon, astfel încât să ajute Uniunea Europeană în atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050 și pentru menținerea încălzirii globale la 1.5°C, conform Acordului de la Paris”, transmite liberalul Ionuț Sorin Banciu.

De asemenea, secretarul de stat precizează că „Politicile climatice ocupă o poziție centrală la nivel guvernamental în ambele țări, România fiind în proces de revizuire a Strategiei Naționale privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2022-2030, cu perspectiva anului 2050 și de elaborare a unui nou Plan Național de Acțiune pentru implementarea acesteia”.

Sursa: Ionuț Sorin Banciu Facebook

Distribuie articolul