Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat câștigătorul licitației pentru achiziția a 20 de trenuri electrice

Eduard Turcu

Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretarul de Stat în cadrul ministerului Transporturilor, a anunțat câștigătorul licitației pentru achiziția a 20 de trenuri electrice.

Irinel Ionel Scrioșteanu: „A fost desemnat câștigătorul pentru achiziția a încă 20 de trenuri (rame) electrice de lung parcurs, după finalizarea evaluării ofertelor depuse în cadrul licitației lansate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, fiind vorba despre societatea POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (POLONIA) – PESA”.

„Proiectul este o continuare a proiectului de investiții în prima serie de rame electrice de mediu și lung parcurs (37 vehicule, așa cum au rezultat din studiul de fezabilitate elaborat de echipa BEI-PASSA in 2020)”, a spus liberalul.

Acesta a prezentat și obiectivele proiectului de investiții care răspund celor stabilite prin Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată a fluxurilor de transport călători și marfă:

  • creșterea competitivității transportului feroviar pe piaţa internă
  • integrarea în spațiul feroviar unic european.

Proiectul vizează dezvoltarea serviciilor publice obligatorii utilizând noua flotă de rame electrice, introduse pe rețeaua electrificată până în 2022 și pe rute selectate propuse spre electrificare (Cluj Napoca – Oradea, Constanța – Mangalia și București – Giurgiu). Au fost, astfel, identificate 10 legături feroviare:

  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  • Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași

Liberalul a delcarat că „proiectul include și serviciile de mentenanţă și reparații necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcțiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie. De asemenea, în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 15 ani și cantității cu 9 rame electrice inter-regionale”.

„Valoarea proiectului este cuprinsă între 1.201.615.722 lei și 2.374.592.590 lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este Programul Național de Redresare și Reziliență”, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu.

Distribuie articolul