Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a anunțat că a fost lansată licitația pentru elaborarea documentației tehnice pentru încă un drum radial conex Autostrăzii Bucureștiului A0 și regiunii București-Ilfov, fiind vorba despre Drumul Radial 3 – Giulești Expres.
„DR3 – Giuleşti Expres va asigura conexiunea cu Capitala, Autostrada Bucureștiului A0 și Centura București, între zona rezidențială și logistică a Sectoarelor 1 și 6 (Calea Giuleşti), orașul Chitila (Ilfov), localitatea Dragomirești Vale (Ilfov) și comuna Săbăreni (Giurgiu)”, a spus liberalul.
Va avea o lungime de 10,37 km, iar caracteristicile principale solicitate pentru proiectarea acestui nou drum sunt:
- 4 benzi de circulație (câte 2 benzi pe sens)
- 2 zone de acostament
- 4 zone de siguranță cu parapeți
- Zonă mediană de 8m lățime, pentru o dezvoltare ulterioară
- Piste de biciclete
- Trotuar pietonal
- Transport public
- Iluminat public
- 3 noduri rutiere situate la intersecția DR3 cu 1) DNCB – Chitila, 2) zona logistică Zurbaua – Chitila și 3) cu A0.
Irinel Ionel Scrioșteanu: „Câștigătorul va avea la dispoziție 17 luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, de la data semnării contractului, iar valoarea estimată a contractului este de 21 milioane lei, fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027”.
„Implementarea acestor proiecte este asigurată de Consiliul Județean Ilfov și PMB, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București ADIZMB, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR și totodată, la solicitarea și cu sprijinul domnului Hubert Thuma – președintele CJ Ilfov, domnului Emilian Oprea – primarul orașului Chitila și domnului Gheorghe Socol – primarul localității Dragomirești Vale”, a explicat Secretarul de Stat.
„Proiectul „Orbital București” prevede realizarea unor drumuri noi cu scopul de a lega artere importante ale Municipiului București și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului A0, intersectând 30 localități din zona metropolitană”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.
sursă: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook