Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu a participat la „Ziua Oportunităților de Afaceri dintre România și Republica Moldova”

Eduard Turcu

Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a participat la „Ziua Oportunităților de Afaceri dintre România și Republica Moldova”, un eveniment dedicat dezvoltării oportunităților și relațiilor comerciale și economice dintre cele două țări, organizat în parteneriat și cu Ambasada Republicii Moldova în România.

„În cadrul acestui eveniment, principalele subiecte de discuție au constat în prezentarea stadiului actual al relațiilor comerciale și economice dintre România și Republica Moldova, comerț, turism, programe de finanțare, dar și infrastructură de transport. Astfel, în calitate de coordonator al infrastructurii rutiere, dar și de promotor al unirii cu frații noștri de peste Prut, am susținut, din nou, faptul că este timpul să fim uniți și prin infrastructură de transport”, a spus liberalul.

Secretarul de Stat a prezentat câteva dintre proiectele de infrastructură pe relația cu Republica Moldova, proiecte care vor contribui la dezvoltarea relațiilor de afaceri, printre care, în ordinea importanței:

  • Podul peste Prut de la Ungheni, la nivel de autostradă, care va face joncțiunea peste Prut între Autostrada Unirii A8 din România și autostrada care va lega Chișinău de acest pod. Podul se află în procedura de licitație;
  • Podul Albița (RO) – Leușeni (MD), ale cărui lucrări presupun demolarea podului vechi și reconstrucția unui pod nou pe 4 benzi, pod care va face legătura cu viitorul Drum Expres Tișița-Albița;
  • Pod Sculeni (RO) – Sculeni (MD)
  • Pod Oancea (RO) – Cahul (MD)

Irinel Ionel Scrioșteanu a reamintit faptul că mai sunt în procedură de licitație încă 4 noi poduri, având ca termen stabilit de depunere a ofertelor 04 martie 2024:

  • Pod nou Stanca (RO) – Costești (MD)

Amplasamentul se va desfășura pe teritoriului județului Botoșani și al Raionului Rîșcani, la sud de actualul punct vamal, ce funcționează pe DN29E.

  • Pod nou Bumbata (RO) – Leova (MD)

Amplasamentul va fi localizat în estul României, la nivelul județului Vaslui și în sud-vestul Republicii Moldova, la nivelul Raionului Leova.

  • Pod nou Falciu (RO) – Leca (MD)

Amplasamentul viitorului obiectiv se va desfășura pe teritoriul județului Vaslui și al Raionului Cantemir

  • Pod nou Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD)

Amplasamentul se află localizat în estul României, la nivelul județului Iași și în vestul Republicii Moldova, la nivelul Raionului Nisporeni

„Avem o foarte bună colaborare cu reprezentanții omologi ai ministerului care se ocupă de transporturi în Republica Moldova, iar în sensul acesta, în baza Memorandumului de înțelegere dintre cele două ministere, a fost constituit un Grup de Lucru privind cooperarea în domeniul transporturilor și infrastructurii, al cărui co-președinte am fost desemnat prin ordin de ministru, iar prima întâlnire a acestui grup va avea loc la Chișinău, în luna martie. La final, am propus reprezentanților mediului de afaceri o comunicare mai dinamică și eficientă între noi și i-am asigurat de sprijinul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în ceea ce privește colaborarea și dezvoltarea relațiilor de afaceri dintre România și Republica Moldova”, a spus Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor.

Conform declarațiilor făcute de liberal, la acest eveniment, au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și instituțional, precum domnul Victor Chirilă – Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iuliu Stocklosa – președintele CCIB, Mircea Păscăluţă  – secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldovei, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova.

sursă: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook

Distribuie articolul