Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: Astăzi a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Variantei de ocolire a orașului Buftea

Eduard Turcu

Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a anunțat desemnarea câștigătorului pentru proiectarea și execuția Variantei de ocolire a orașului Buftea, județul Ilfov, fiind vorba despre constructorul austriac PORR CONSTRUCT SRL.

Caracteristicile Variantei de ocolire Buftea sunt:

  • 5,7 km lungime
  • iluminat public
  • 2 parcări, în care se are în vedere și montarea de sisteme de cântărire a autocamioanelor și de utilare a acestora cu stații de încărcare pentru autovehiculele electrice
  • sistem de colectare și scurgere ape
  • 3 pasaje rutiere
  • pasaj peste calea ferată București-Ploiești (81,90 m lungime)
  • pasaj peste DJ101 (84,90 m lungime)
  • pasaj peste drum betonat (36,10 m lungime)
  • 3 intersecții la nivel
  • intersecție giratorie la km 0+000 (începutul variantei intersectează DN 1A la km 17+100 și va asigura conexiunea cu nodul rutier al autostrăzii de centură București)
  • joncțiunea Variantei Ocolitoare cu DN 1A se face la km 21+700 (km 5+774 al Variantei Ocolitoare) utilizând Strada Metalurgiei
  • intersecție (nod rutier) cu DJ101

Liberalul a reamintit faptul că a mai fost demarată o procedură de achiziție în decembrie 2021 la care a fost depusă o singură ofertă, care a fost declarată neconformă, anulându-se astfel procedură de licitație.

„Antreprenorul care a câștigat acum este unul cu care colaborăm pe mai multe proiecte și am finalizat deja două proiecte împreună înainte de termen, și anume primul lot din Autostrada Sibiu-Pitești și legătura dintre DN5 și Vama Giurgiu (sectorul de drum considerat autostradă nemțească, pentru că este făcut exclusiv cu suprafață carosabilă din beton). Aceste lucruri îmi dau încredere că vom avea o colaborare foarte bună și pentru acest obiectiv”, a spus Secretarul de Stat.

Acesta a firmat că „VO Buftea va veni în completarea investițiilor privind pasajul Mogoșoaia, lărgirii la 4 benzi a DN1A între Parc Mogoșoaia și DNCB și Autostrada Bucureștiului – A0. Aceasta va conduce la separarea traficului local de traficul de tranzit, producând beneficii atât la nivelul traficului de tranzit aferent DN1A, cât și la nivelul traficului local aferent tramei stradale a orașului Buftea”.

Proiect în valoare de 281, 17 milioane lei, fără TVA

Valoarea este de 281, 17 milioane lei, fără TVA, finanțare asigurată din fonduri externe nerambursabile din cadrul „Programul Transport”, bugetul de stat și/sau alte surse legal constituite. Durata contractuală este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

„Acest proiect va contribui la creșterea siguranței rutiere și a capacității de circulație, precum și la fluidizarea traficului pe drumurile naționale și se realizează la solicitarea și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și al primăriei locale Buftea, prin domnul primar Gheorghe Pistol”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.

Distribuie articolul