Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: Undă verde pentru realizarea lărgirii la 4 benzi a DN1A din zona Mogoșoaia și a primului nod intermodal de transport călători

Eduard Turcu
  • Undă verde pentru realizarea lărgirii la 4 benzi a DN1A din zona Mogoșoaia și a primului nod intermodal de transport călători.
  • A fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii proiectul de Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere aferente acestui proiect.
  • Valoarea contractului este de 61,56 milioane lei, fără TVA.

Undă verde pentru realizarea lărgirii la 4 benzi a DN1A din zona Mogoșoaia și a primului nod intermodal de transport călători, conform anunțului pe care l-a făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor.

„A fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii proiectul de Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere aferente acestui proiect. Astăzi a avut loc semnarea contractului pentru execuția lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN1A între Centura București și intersecția cu Șoseaua Chitila – Parc Mogoșoaia cu Asocierea MARISTAR COM SRL (lider) – HYDROSTROY AD”, a spus liberalul.

Contractantul are la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor (2 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție), după cum urmează:

  • lărgirea la 4 benzi de circulație x 3,5 m
  • lungime traseu 1,28 km
  • trotuare, cu o lățime de 2,5 m
  • zonă mediană de 1 m
  • zonă verde
  • pasaj pietonal subteran
  • amplasat vis-a-vis de intrarea în Parcul Mogoșoaia
  • dotat cu scări fixe, rulante și un lift la fiecare acces
  • pasaj pietonal suprateran
  • amplasat în nordul podului CF 700
  • dotat cu 2 lifturi și 2 scări fixe
  • va fi amplasată și o stație de transport în comun în vecinătatea pasajului
  • va facilita tranzitul și traversarea în siguranță a DN1A
  • amenajarea a 3 intersecții la nivel
  • intersecție DN1A cu DNCB
  • intersecție DN1A cu Șos. Chitila
  • intersecție DN1A cu Strada Valea Parcului
  • lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale
  • rețea nouă de canalizare pluvială cu o lungime totală de 1250 m
  • sistem de rigole carosabile pe ambele părți ale drumului
  • bazin de colectare a apelor, prevăzut cu grup de pompare și conductă de refulare
  • lucrări de consolidare
  • lucrări pentru siguranța circulației
  • amenajări peisagistice pentru spațiile verzi
  • realizarea primului nod intermodal de transport călători între trenul metropolitan Gara de Nord – Aeroport Otopeni și ruta de autobuze Buftea – Mogoșoaia – București, care reprezintă un exemplu de bună practică și colaborare cu autoritățile locale.

Valoarea contractului este de 61,56 milioane lei, fără TVA

„Așa cum am susținut de fiecare dată, cheia descongestionării traficului în regiunea București-Ilfov și a marilor orașe constă în integrarea infrastructurii de transport cu sistemul de transport călători (tren, metrou, tramvai, autobuz), iar conceptul de intermodalitate permite utilizarea mai multor tipuri de transport al călătorilor într-o călătorie, îmbunătățind astfel eficiența și timpul parcursului”, a subliniat Secretarul de Stat.

Valoarea contractului este de 61,56 milioane lei, fără TVA, finanțare asigurată din fonduri externe nerambursabile, iar lucrările pentru realizarea lărgirii la 4 benzi a DN1A sunt estimate să înceapă maximum în luna aprilie a anului viitor.

„Acest proiect se realizează la solicitarea și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și al primăriei locale Mogoșoaia, prin domnul primar Paul Precup și domnul viceprimar Florin Covaci”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.

sursă: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook

Distribuie articolul