Secretarul de stat Irinel Scrioșteanu: Primele 6 pasaje rutiere pe Drumurile Naționale cuprinse în PNRR au ofertanți
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a anunțat faptul că au fost depuse oferte pentru procedura de atribuire a contractelor privind proiectarea primelor 6 pasaje rutiere în cadrul mai multor drumuri naționale și care sunt în cuprinse în PNRR.
- „Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 1 km 20+750 cu DJ 101;
- Localizat în comuna Balotești, județul Ilfov;
- Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 1 km 95+650 cu DJ 101R;
- Localizat la intrarea localității Breaza, județul Prahova;
- Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 5 km 56+150 cu VO Giurgiu (DN 5D);
- Localizat în orașul Giurgiu, județul Giurgiu;
- Pasaj rutier denivelat pe DN 12 km 87+200 la intersecția cu CF 400 Brașov – Deda;
- Localizat în localitatea Siculeni, județul Harghita;
- Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 28 km 63+290 cu DN 28D km 0+000;
- Localizat în localitatea Letcani, județul Iași;
- Pasaj rutier denivelat la intersecția DN 2A km 126+980 cu DN 22A km 85+925;
- Localizat la ieșirea din orașul Hârșova, județul Constanța”, transmite Irinel Ionel Scrioșteanu.
„Indicatorii tehnico-economici solicitați în implementarea proiectului sunt:
- denivelarea intersecției;
- trotuare tehnice prevăzute cu treceri pentru fibra optică (daca în zonă există fibră optică);
- iluminat;
- panouri fonoabsorbante, după caz;
- parapete conform normative în vigoare;
- stații mijloace de transport persoane, după caz;
- încadrare în mediul înconjurător din punct de vedere arhitectural”, adaugă liberalul.
De asemenea, secretarul de stat a subliniat următoarele: „Durata fiecărui contract este de 180 zile, din care 120 zile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și 60 zile pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire.
Sursa de finanțare a obiectivelor de investiții de mai sus este din Planul Național de Redresare și Reziliență.”
Sursa: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook