Sectorul 6: Primarul Ciprian Ciucu anunță deschiderea unui sediu de Evidență a Persoanelor în Cora Lujerului

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat deschiderea primului sediu de Evidență a Persoanelor în Cora Lujerului.

Liberalul a precizat faptul că sediul are mobilier modern, cu un panou pe care e afișată ordinea bonurilor și cu o zonă de recepție unde se oferă informații despre completarea formularelor.

„Azi am deschis un sediu nou de Evidență a Persoanelor în Cora Lujerului (Bd. Iuliu Maniu, nr. 19). Este primul din cele trei centre moderne pe care le vom avea. Celelalte două vor fi la Orizont și în Giulești. Politica noastră este să avem sedii civilizate, oamenii să vină cu încredere, să-și ia bon de ordine, să nu aștepte mult la coadă, să primească informații. Așa arată orice sediu de relații cu publicul al unei firme private. Astfel, aducem practici bune din mediul privat în cel de stat.” a declarat Primarul Ciprian Ciucu.

”Dacă până acum erau 5 în toate secțiile de poliție (câte unul în fiecare locație), acum sunt 5 doar la Cora Lujerului. Pe 10 aprilie, va fi inaugurat sediul din incinta Complexului Orizont (Bd. Drumul Taberei, nr. 18). Urmează curând sediul de pe Calea Giulești nr. 125 (în fostul spațiu al DGITL).”, a comunicat Primăria Sectorului 6.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 6

Leave a Comment