Senatorul Adrian Hatos anunță subiectele care au fost dezbătute în cadrul Comisiei pentru comunicații

Denis

Senatorul Adrian Hatos a anunțat subiectele care au fost dezbătute în cadrul Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență.

Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele subiecte:

„L164/2023, pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, care vine cu intervenții legislative interesante pentru facilitarea procedurilor de înregistrare a modificărilor privind reședința în cartea de identitate, inclusiv posibilitatea eliberării cărții de identitate electronice pentru cetățenii români cu reședința în străinătate. Legea a fost azi doar discutată cu inițiatorii și cu reprezentanți ai autorităților responsabile.”

”L200/2023 – Propunere legislativă pentru înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale – proiect al cărei coinițiator sunt și în baza căruia se reglementează așa-zisele Puncte Gastronomice Locale care vor fi unități de valorificare a producţiei primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane simultan. Aceste puncte sunt un factor important pentru asigurarea serviciilor de bază necesare dezvoltării turismului în spaţiul rural.”

Sursa: Facebook Adrian Hatos

Distribuie articolul