Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: Soluții legislative pentru combaterea deficitului de medici în cabinetele medicale școlare din România

Denis

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a anunțat faptul că proiectul co-inițiat privind combaterea deficitului de medici În cabinetele medicale școlare din România a fost votat În plenul Senatului.

„Legea permite medicilor de medicină generală care au absolvit după anul 2005 şi care nu au promovat examenul de rezidențiat să fie Încadrați În cabinetele de medicină şcolară, acolo unde se Înregistrează o lipsă acută de medici.

La nivel național există 3.370 de cabinete medicale şcolare, din care 3.237 În unitățile de Învățământ În masă şi 133 În unitățile de Învățământ special, precum şi 501 cabinete stomatologice, din care 484 În unități de Învățământ În masă şi 17 În unități de Învățământ special. Potrivit datelor oficiale, În aceste cabinete medicale sunt Încadrați 2.082 de medici şi 4.320 de asistenți medicali.”, transmite Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Medicina şcolară reprezintă un obiectiv important În asigurarea asistenței medicale şi a prevenirii Îmbolnăvirii În rândul copiilor și am convingerea că acest proiect de lege pe care l-am inițiat alături de colegii mei va crește nivelul asistenței medicale de calitate În cabinetele medicale școlare.”

Sursa: Facebook Cristian Niculescu Țâgârlaș

Distribuie articolul