Senatorul Eugen Țapu-Nazare, împreună cu delegația condusă de președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu au discutat cu Dorian Recean, prim-ministrul Republicii Moldova despre sprijinul pe care România îl acordă parcursului european și pro-occidental al țării vecine.
„Rămânem unul dintre cei mai serioși susținători ai reformelor din Republica Moldova și punem un accent deosebit pe intensificarea schimburilor economice, cu prioritate în zona energetică”, transmite senatorul Eugen Țapu-Nazare.
De asemenea, precizează că: „acesta trebuie să fie drumul firesc, în acești termeni trebuie să se deruleze colaborarea dintre două țări surori, care au o viziune comună, pro-europeană. Un drum ireversibil, cu sens unic”.
Sursa: Eugen Țapu-Nazare Facebook