Senatorul Liviu Brătescu: Inițiative legislative pentru protejarea și conservarea patrimoniului cultural imobil

Denis

Senatorul Liviu Brătescu a prezentat cele trei inițiative legislative care se constituie într-un pachet gândit să ofere instrumentele necesare protejării, reabilitării și conservării patrimoniului nostru cultural imobil, în cadrul unei întâlniri inițiate și găzduite de Consiliul Județean Iași.

„Este vorba despre Legea care instituie „Programul Național de scoatere din pericol a patrimoniului cultural Imobil“ și despre care am mai vorbit pe larg pe această pagină. Totodată, am prezentat astăzi alte două inițiative: una care presupune amendarea legislației existente, printr-o serie de modificări și completări ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, precum și a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, și una care are menirea de institui un nou program guvernamental, intitulat „Primul monument restaurat“. Ne propunem ca, prin acesta din urmă, să facilităm accesul persoanelor fizice și asociațiilor de proprietari la restaurarea monumentelor prin contractarea de credite garantate de stat. De asemenea, vor fi oferite și facilități fiscale. Voi reveni pe larg asupra fiecăreia dintre inițiativele enumerate.”, transmite Liviu Brătescu, senator PNL.

Sursa: Facebook Liviu Brătescu

Distribuie articolul