Senatorul Liviu Brătescu: Vot pozitiv pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor

Denis

Senatorul Liviu Brătescu a votat pentru legea L606/2023 care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2023, având în vedere modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023. Aceste amendamente vizează combaterea creșterii excesive a prețurilor la diverse produse agricole și alimentare pe o perioadă de 90 de zile.

„Proiectul de lege propune clarificarea și detalierea produselor și cantităților aferente care sunt incluse în măsura temporară, reglementând un adaos comercial maxim de 5% pentru anumite produse alimentare, precum uleiul, zahărul, făina sau carnea, pentru a asigura echilibru și stabilitate în prețuri. De asemenea, se propune sancționarea emitenților de tichete de masă și cadou care nu respectă aceste prevederi, introducând amenzi între 100.000 lei și 2.000.000 lei.”, transmite Liviu Brătescu, senator PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Acest set de modificări și completări vine în sprijinul echilibrării prețurilor și asigurării unor condiții mai stabile pentru toți românii.”

Sursa: Facebook Liviu Brătescu

Distribuie articolul