Senatorul Liviu Dumitru Voiculescu a anunțat faptul că programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi reluat.
„Suspendat în urma unor intervenții juridice, programul prin care aproximativ 90 000 de beneficiari înscriși așteaptă subvențiile acordate de stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice în locuințe pentru producerea energiei electrice va fi reluat cu o nouă sesiune miercuri, 22 noiembrie.
În această sesiune care se va desfășura în perioada 22 noiembrie, ora 10.00 – 28 noiembrie, ora 23.59, vor fi validați potenţialii instalatori autorizați de către Ministerul Mediului. Sunt așteptate înscrieri din partea altor instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, precum şi instalatori care au fost respinşi în sesiunile anterioare.”, transmite Liviu Dumitru Voiculescu, senator PNL.
De asemenea, liberalul precizează că: „Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanțată de Administrația Fondului de Mediu se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.