Senatorul Monica Anisie: Dialogul României cu delegația cehă condusă de Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil

Denis

Senatorul Monica Anisie s-a întâlnit cu delegația cehă condusă de Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, în Senatul României.

„Dialogul celor două părți a vizat consolidarea relațiilor bilaterale, fundamentate pe similitudinea obiectivelor de politică externă, pe obiectivele comune rezultate din apartenența celor două state la UE și NATO, dar, bineînțeles, și pe reperele istorice comune.

Discuțiile s-au concentrat pe securitatea regională și pe evoluția în cadrul Uniunii Europene. De altfel, Cehia a susținut ferm, atât în timpul mandatului la Președinția Consiliului UE, cât și ulterior, aderarea României la spațiul Schengen. Totodată, Cehia susține și aderarea României la OCDE.”, transmite Monica Anisie, senator PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Întâlnirea de astăzi marchează angajamentul ambelor delegații de a intensifica legătura la nivelul forurilor legislative din cele două țări, precum și de a continua dialogul în viitor, cu scopul de a contribui la o Europă unită, solidară și sigură.”

Sursa: Facebook Monica Anisie

Distribuie articolul