Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, a participat la conferința „NSC Unmanned Systems Forum 2023”, unde a prezentat principalele coordonate pentru noua strategie europeană în ceea ce privește utilizarea comercială sau militară a dronelor.
„România are trei sarcini foarte importante:
- Să adapteze şi să transpună în legislaţia proprie direcţiile de acţiune ale acestei strategii. Aplicând grila axiologică enunţată mai devreme, care pune în centrul proceselor de decizie adaptabilitate, cu cât mai repede vom avea legislaţie congruentă cu ce se doreşte la nivelul UE, cu atât mai bine;
- Să facem un plan de acţiune pentru a pune în valoare industria românească şi să vedem în ce măsură România poate produce drone – atât comerciale, cât şi militare;
- Vor fi bani europeni pentru cercetare şi inovare, pentru implementarea tehnologiilor şi pentru consolidarea instituţională. Va trebui să fim capabili să absorbim aceste fonduri tocmai pentru că adoptarea timpurie a acestor tehnologii se poate constitui într-un catalizator economic şi poate aduce beneficii de securitate”, transmite Nicoleta Pauliuc.
Sursa: Nicoleta Pauliuc