Senatorul Nicoleta Pauliuc a participat la o dezbatere cu tema “Dialog pentru Sănătate”.
„În discursul meu, am evidențiat progresele făcute pe zona legislativă și am vorbit despre proiectele pe care am reușit să le promovez împreună cu colegii mei liberali, printre care și eliminarea suprataxării cu 10% a concediilor medicale sau legile care vin în sprijinul bolnavilor și supraviețiutorilor oncologici.
Avem resurse – financiare, umane, legislative şi de bune practici – pe care am putea să le folosim în folosul bolnavilor din România.”, transmite Nicoleta Pauliuc, senator PNL.
De asemenea, liberala precizează că: „Inițiativa PNL cu aceste dezbateri demonstrează că noi, liberalii, avem soluții pentru o mai bună administrare a domeniului sănătății și că luptăm pentru a îmbunătăți serviciile de sănătate în România.”
Sursa: Facebook Nicoleta Pauliuc