Simpozionul „Păcurăritul maramureșean – istorie și tradiții“. Secretarul de Stat Diana Baciuna: Este atât de important să păstrăm vie această frumoasă pagină din istoria poporului român

Eduard

Diana Baciuna, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii, a participat la simpozionul „Păcurăritul maramureșean – istorie și tradiții“, în comuna Giulești, județul Maramureș, organizat de Centrul de Cercetări Istorico – Teologice, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş.

Diana Baciuna: „Cultura românească se mândreşte cu bogăția tradițiilor şi obiceiurilor populare pe care le-am păstrat ca reale amprente ale trecutului nostru. Maramureşul ocupă un loc fruntaş în conservarea tradiției populare şi în redarea emoției pure a vieții pline de însemnătate a locuitorilor acestui colț de poveste”.

„Păstoritul oilor, cu ritualurile care însoţesc această îndeletnicire, aduc în prezentul agitat puțin din liniştea locului şi din bucuria reconectării cu natura. Este atât de important să păstrăm vie această frumoasă pagină din istoria poporului român şi să transmitem mai departe, către generațiile tinere, aceste prețioase datini, care completează arborele cultural al țării noastre”, a spus liberala.

„Le mulțumesc domnului Laurențiu Botin, primar al comunei Giulești și doamnei Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei pentru invitație, dar și colegilor liberali, domnul Rudolf Stauder, Prefectul Județului Maramureș, doamna Daniela   Onita-Ivascu, viceprimar în Sighetu Marmației, domnul Cristian Niculescu Țâgârlaș, Președintele Comisiei Juridice din Senatul României și domnilor Florin-Alexandru Alexe și Călin Bota, deputați în Parlamentul României pentru eforturile pe care le depun constant în vederea promovării tradițiilor și valorilor maramureșene peste tot în lume”, a transmis Diana Baciuna.

sursă: Diana Baciuna, Facebook

Distribuie articolul