Sorin Banciu, Secretar de Stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: România se implică în managementul râului Nistru

Eduard Turcu

La invitația Comisarului European pentru Mediu, domnul Virginijus Sinkevičius, Secretarul de Stat Ionuț Sorin Banciu, șeful delegației României la COP15 din Montreal, Canada, a participat pe 15 decembrie la o întâlnire multilaterală cu miniștrii mediului din Ucraina și Republica Moldova.

Secretarul de Stat a discutat despre managementul râului Nistru, un râu atât de important pentru regiunea noastră și, în egala măsură, pentru comunitățile locale.

sursă: Sorin Ionuț Banciu, Facebook

Sorin Banciu: „Resursa de apa a Nistrului este importantă pentru irigații, apă potabilă, dar și pentru asigurarea necesarului de energie regenerabilă. În contextul crizei energetice generate de agresiunea militară nejustificată a Rusiei, în Ucraina, această resursă devine una de importanță strategică, motiv pentru care au fost discutate următoarele aspecte:

  • În cadrul acestor discuții, am reiterat, desigur, sprijinul României pentru traseul european al celor două state vecine, inclusiv prin replicarea exemplelor de bună practică în managementul partajat al râurilor de frontieră, cum este cazul Tisei.
  • Ministrul ucrainean a propus înființarea unei platforme de comunicare prin intermediul căreia să colaborăm pentru dezvoltarea în comun a unui plan de management integrat pentru bazinul râului Nistru, precum și a unui plan de management al riscurilor de inundații.
  • În ceea ce privește dezvoltarea unor facilități de producție a energiei hidro, am menționat faptul că „România are deja acumulată experiență în implementarea unor astfel de proiecte, inclusiv din perspectiva respectării directivelor în domeniul apei și al protecției naturii, motiv pentru care am transmis colegilor nostri deschiderea de colaborare pentru soluționarea preocupărilor comune din domeniul mediului”.

sursă: Ionuț Sorin Banciu, Comunicat de Presă


Distribuie articolul