Au început lucrările de amenajare a noii instalaţii de producere a agentului termic a societăţii Energoterm. Este vorba de montarea celor trei cazane care vor înlocui vechiul Cazanul de Apă Fierbinte (CAF). Instalaţia va fi montată în proximitatea vechiului CAF care se află pe un teren al societăţii Alum SA.
,,În acest sens consilierii locali au votat un proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros în favoarea municipiului Tulcea asupra unui teren în suprafaţă de 578 mp, aflat în proprietatea societăţii Alum în vederea realizării obiectivului de investiţii <Reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu energie termică a Municipiului Tulcea> prin edificarea unei hale noi în care se vor instala noi surse de producere a energiei termice”, transmite primaria Tulcea.
,,De la pornire și până acum, în medie, au funcționat 1,3 cazane, iar acest număr va creste când temperaturile exterioare vor scădea și va fi nevoie de un necesar de energie termică mai mare.
La momentul actual un cazan funcționează permanent, iar celelalte două pornesc doar ca să îl ajute, pentru perioade scurte de timp. Noul sistem de încălzire termică produce acum căldură pentru utilizatori.
Izolația tubulaturii reprezeintă ultimii pași din această investitie a primăriei municipiului Tulcea, în valoare totală, proiectare și execuție, de 8 milioane de Lei, exclusiv TVA.
Acestă investiție, dacă era realizată de foarte mult timp, ar fi adus multe economii bugetului local, care puteau fi folosite în alte domenii de infrastructură” , a declarat primarul.