Suceava: în 2024 administrația locală își propune să dea în funcțiune în totalitate Ruta Alternativă Suceava-Botoșani

Eduard Turcu

Ion Lungu, primarul Sucevei, a anunțat că pe data de 23.01.2023 va avea loc licitația pentru obiectivul “Sens giratoriu intersecția Calea Unirii cu str. Traian Vuia și strada Apeductului”. Obiectivul administrației locale este ca în 2024 Ruta Alternativă Suceava-Botoșani să fie funcționașă în totalitate.

Acesta a precizat că „s-au montat indicatoarele rutiere iar săptămâna viitoare vor veni stâlpii de iluminat din Polonia și vom finaliza iluminatul public pe Ruta Alternativă Suceava -Botoșani, tronsonul numărul II, strada Apeductului”.

„După terminarea acestui tronson, capată contur Ruta alternativă Suceava-Botoșani, urmează în acest an să demarăm lucrările la ultimul tronson, Viaductul peste calea ferată cu ieșire în DN 29”, a explicat edilul.

„Am finalizat toată documentația și am depus-o la Ministerul Dezvoltării, legată de finanțarea prin Anghel Saligny, am aprobat demararea procedurilor de expropiere în Consiliul Local”, a punctat liberalul.

Ion Lungu „în anul 2024 ne propunem să dăm în funcțiune în totalitate Ruta Alternativă Suceava-Botoșani, lucru care va conduce la fluidizarea circulației în orașul nostru, mai ales în zona comercială”.

sursă: Ion Lungu, Facebook

Distribuie articolul