Suceava: încă cinci localități urmează să fie atestate ca stațiuni turistice de interes local

Eduard Turcu

Niculai Barbă, Vicepreședintele CJ Suceava, a anunțat că încă cinci localități sau zone din județul Suceava ar urma să fie atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Niculai Barbă: „încă cinci localități sau zone din județul Suceava urmează a fi atestate ca stațiuni turistice de interes local, comuna Ciocănești, comuna Coșna, comuna Mănăstirea Humorului, zona turistică a municipiului Fălticeni, zona turistică a orașului Siret”.

„Atestarea este încă o recunoaștere a brandului Bucovina, a potențialului turistic al județului Suceava”, a precizat liberalul.

„Consiliul Județean Suceava a încurajat și susținut concret dezvoltarea infrastructurii și promovarea, iar această atestare vine să valideze potențialul lor turistic. Statutul dobândit permite localităților accesul la finanțări, inclusiv pe fonduri europene”, a subliniat Vicepreședintele CJ Suceava.

„De asemenea, în atragerea de fonduri este deosebit de importantă asocierea, drept care au fost invitate să facă parte din Organizația de Management al Destinației OMD Bucovina”, a spus acesta.

Județil Suceava are cele mai multe stațiuni tursitice

Județul Suceava are deja 20 de stațiuni atestate, 4 fiind de interes național, iar alte 16 de interes local, urmând ca cele 5 stațiuni care urmează să fie atestate. Astfel, Județul Suceava ar ajunge la un total de 25 de stațiuni atestate, fapt care plasează regiunea pe primul loc într-un clasament al unor astfel de locuri de interes turistic.

Niculai Barbă: „La cele 20 stațiuni turistice deja atestate, 4 fiind de interes național și 16 de interes local, urmează a li se alătura încă 5, astfel încât, cu un număr de 25 de stațiuni turistice atestate, județul Suceava este pe primul loc în țară, devansând județe ca Bihorul cu 17 stațiuni, Harghita și Maramureș cu câte 13 stațiuni, Constanța cu 12 stațiuni, Brașov și Cluj cu câte 11 stațiuni, Caraș-Severin cu 10 stațiuni, Neamț cu 9 stațiuni”.

Acesta a precizat că „în acest context ar fi de remarcat interesul deosebit pe care îl au turiștii pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în Bucovina. Se confirmă că Bucovina este în topul preferințelor, prin gradul ridicat de ocupare la pensiuni, peste 90% în majoritatea zonelor, chiar spre 100% de Revelion”.

„Ultimele știri pe care le-am văzut ne arată că turiștii preferă astfel de locații pentru petrecerea sejurului de Sărbători, Bucovina fiind chiar și peste Valea Prahovei”, a subliniat Vicepreședintele CJ Suceava.

sursă: Consiliul Județean Suceava, Facebook

Distribuie articolul