Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a fost depus spre finanțare prin PNRR a proiectului pe trasee cicloturistice – piste de bicicletă, realizat prin parteneriat între Consiliul Județean Suceava, lider de proiect, împreună cu 20 de primării, CJ Bistrița-Năsăud cu 15 primării și CJ Mureș cu 9 primării.
Gheorghe Flutur: „Până în ultima zi a anului vin vești foarte bune pentru județul Suceava. Credeam că vestea cu cei 63 milioane de lei pentru drumuri județene ar fi ultima veste pentru acest an dar iată că încă o veste bună vine ca urmare evaluării proiectului pe trasee cicloturistice – piste de bicicletă, realizat prin parteneriat între Consiliul Județean Suceava, lider de proiect, împreună cu 20 de primării, CJ Bistrița-Năsăud cu 15 primării și CJ Mureș cu 9 primării. Proiectul a fost depus la finanţare pe PNRR, Componenta 11 – turism și cultură”.
Liberalul a precizat că bugetul total este de 40,7 milioane de euro fără TVA.
„Proiectul presupune amenajare de piste de biciclete, marcaje, indicatoare, lucrări de terasare și reabilitare drumuri și terenuri pe o lungime totală de 494 km pe cele 3 județe, din care 193,1 pe teritoriul județului Suceava, 161,1 km traseu principal și 32 km trasee secundare (Vicovu de Sus – frontiera cu Ucraina, Sadova – Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei – Colacu)”, a transmis Președintele CJ Suceava.
Acesta a spus că „pentru obținerea unui punctaj bun am avut în vedere legătură cu frontiera cu Ucraina și o bună parte din traseu, 71%, se suprapune pe Via Transilvanica, adică 136,3 km. Localitățile parcurse sunt: Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Moldovița, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Șaru Dornei, Dorna Candreni, Poiana Stampei și Coșna”.
„Dorim să încurajăm această formă de turism și de agrement pe bicicletă pe trasee montane și sunt convins că vor fi foarte mulți doritori mai ales că leagă mănăstiri din Bucovina, trasee montane cu peisaje fantastice, sate de munte. Proiectul va contribui la dezvoltarea turismului în județul Suceava, vor apărea noi pensiuni și noi locuri de cazare”, a anunțat liberalul.
„S-a meritat efortul deosebit al specialiștilor noștri de la proiecte europene și de la departamentul tehnic, precum și primarii cu echipele lor din localitățile partenere. Tot acest efort a fost încununat de obținerea celui mai mare punctaj în urma evaluării. Mulțumesc tuturor și mult spor, la cât mai multe proiecte în anul viitor”, a transmis Gheorghe Flutur.
sursă: Consiliul Județean Suceava, Facebook