Suceava: Primarul Ion Lungu a semnat contractul privind realizarea viaductului care va face parte din tronsonul nr. III din Ruta Alternativă Suceava – Botoșani

Eduard Turcu

Ion Lungu, primarul Sucevei, a anunțat că a semnat contractul privind realizarea viaductului care va fae oarte din tronsonul nr. III din Ruta Alternativă Suceava – Botoșani.

Ion Lungu: „Am semnat astăzi la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în prezența domnului director general George – Alexandru Soare, care coordonează programul Anghel Saligny, contractul în valoare de 43.000.000 lei (8.755.510,20 euro), pe acest program de finanțare pentru realizarea tronsonului nr. III din Ruta Alternativă Suceava – Botoșani, care constă în realizarea unui Viaduct peste calea ferată în lungime de 1.015 m și va fi compus din 41 de deschideri, fiind dispuse pe fiecare deschidere câte 9 grinzi având lungimea de 24 m și lățimea de 0,93 m”.

„Viaductul va avea partea carosabilă de 8 m și două trotuare de 1,50 m. Lungimea totală a tronsonului este de 2.142 metri, iar valoarea viaductului se ridică la 78.221.969,43 lei, diferența de finanțare va fi suportată de municipalitate. Durata contractului este până la 31.12.2026. Vom demara în perioada următoare licitația pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții”, a transmis edilul.

sursă: Ion Lungu, Facebook

Distribuie articolul