Suceava: stadiul proiectelor care se desfășoară în comuna Moara

Eduard Turcu

În comuna Moara, Județul Suceava, se desfășoară ample lucrări care vor continua până la venirea anotimpului rece. Este vorba de multe milioane de euro prin proiecte care vizează mai multe domenii de activitate. Sala de sport, care va avea și o tribună cu 102 locuri, este în lucru de anul trecut, iar costul total se ridică la circa 1,6 milioane de euro. Și Căminul Cultural din Moara a intrat într-un amplu proces de reabilitare și extindere. La finalul lucrărilor, va avea în plus o suprafață de 540 mp, iar costurile se ridică la 1,7 milioane de euro.

Se lucrează intens și la viitorul centru medical, o investiție de 2 milioane de euro. Clădirea va avea parter și etaj și va găzdui mai multe cabinete medicale, inclusiv pentru un medic de familie, dar și pentru diferite specialități. Nu au fost omise nici drumurile, iar anul acesta vor fi asfaltate străzile Hagigadar, Vișina, Ion Creangă, Nufărului, Eternității, Tinoasa și Mioriței, pe o lungime de peste 4 kilometri. Cu bani de la bugetul propriu urmează să se finalizeze lucrările la strada principală din Moara Nica și Moara Carp. Aici, se va turna stratul de uzură și se va finaliza pista de biciclete.

La licitație este și proiectul de asfaltare pe străzile Bolta Rece, Nufărului, Mihai Eminescu și Ion Irimescu, în acest ultim caz fiind programate și lucrări pentru o pistă de biciclete în cadrul unui proiect prin Programul Național ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 18 milioane de lei. De asemenea, s-a dat ordin de începere a lucrărilor de asfaltare pentru străzile Păcii, Universității, Humorului și Stațiunii, pe listă fiind și asfaltarea drumului care duce spre sala de sport.

Eduard Dziminschi, primarul comunei Moara, a ținut să își ceară scuze oamenilor din comună pentru disconfortul creat prin aceste șantiere, dar spune că speră că lucrările se vor încheia cât mai rapid. ”Sunt lucrări care au început anul trecut sau care vor urma să fie demarate. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri și să avem proiecte în derulare în mai multe domenii de activitate. La finalizarea acestor proiecte vom fi cu câțiva pași înainte în ceea ce privește dezvoltarea comunei”, a precizat primarul Eduard Dziminschi, primar PNL comuna Moara Suceava.

sursă: Monitorul de Suceava

Distribuie articolul