Suceava: Turul Ciclist al României va debuta la Cetatea de Scaun a Sucevei

Eduard Turcu

Ion Lungu, Primarul Sucevei, a anunțat că Turul Ciclist al României din acest an va debuta la Suceava, prologul urmând a fi organizat la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Ion Lungul: „Turul Ciclist al României 2023 va debuta de la Suceava, ca urmare a celor stabilite la Suceava la începutul lunii decembrie 2022 la sediul primăriei, cu reprezentanții Federației Române de Ciclism. Un lucru deosebit de important pentru promovarea orașului nostru, competiția va fi transmisă pe EUROSPORT”.

Acesta a precizat că „la competiție vor participa 25 de echipe cu un număr de 150 sportivi din 15 țări. Perioada de desfășurare a evenimentului cunoscut ca Mica Buclă, este între 3 și 10 septembrie. La Suceava la Cetatea de Scaun a Sucevei, va avea loc prologul. Orașul nostru va fi gazda turului timp de 3 zile și vor avea loc următoarele evenimente: 4 septembrie: Prezentarea echipelor; 5 septembrie: Contratimp individual/Cursa copiilor; 6 septembrie: Start etapa 1”.

„Contribuția municipalității constă în asigurarea finanțării cu suna de 400.000 lei pentru a asigura cazare și masă pentru 480 de participanți, identificarea locațiilor unde se va desfășura evenimentul, restricționarea circulației și obținerea avizelor necesare”, a spus liberalul.

„Este un Eveniment care se încadrează Noua Strategie de Turism a Orașului nostru și anume de a organiza cât mai multe eveninente în urbea noastră”, a declarat Ion Lungu, Primarul Sucevei.

sursă: Ion Lungu, Facebook

Distribuie articolul