Teleorman: Comuna Lunca primește finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare prin programul național de investiții Anghel Saligny

Badila Antonia

Președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu declară că a fost semnat contractul de finanțare de primarul liberal Marian Țole, pentru extinderea rețelei de canalizare în comuna Lunca.

,,Încă un proiect important pentru cetățeni ai județului nostru a fost finalizat, din punct de vedere procedural, cu succes.

Comuna Lunca primește finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare, prin Programul național de investiții <Anghel Saligny>.

Fondurile vor fi alocare de Ministerul Dezvoltării, unde liberalul teleormănean, domnul Marin Țole, ocupă funcția de secretar de stat.

Contractul de finanțare a fost semnat, în această dimineață, de primarul comunei Lunca și domnul Marin Țole, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarate procedurile de proiectare și execuție.

Am promis teleormănenilor dezvoltare, asta facem.

Atât eu, cât și colegii mei liberali suntem concentrați pe obiectivele propuse în campania electorală din 2020 și ne dorim ca atunci când vom trage linie să le arătăm oamenilor fapte concrete privind dezvoltarea comunităților din care fac parte.”, declară președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul