Petru Filip, primarul orașului Ciacova, a anunțat că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, din care face parte și unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce, a primit finanțare în valoare de 18 milioane lei pentru înființarea distribuției de gaze naturale.
Fondurile vor fi asigurate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. De asemenea, parte din ADI sunt și comunele Jebel, Liebling și Ghilad.
„Introducerea gazului natural în locuințele noastre va aduce confort, eficiență și oportunități noi pentru toți locuitorii din aceste localități. Acest proiect va contribui la dezvoltarea economică, la îmbunătățirea calității vieții și la crearea unui mediu mai ecologic în comunitățile noastre.
Continuăm să lucrăm cu dedicare și determinare pentru a aduce beneficiile acestei investiții în viața fiecărui cetățean. Vă vom ține la curent cu fiecare etapă a proiectului și suntem bucuroși să împărtășim această reușită cu voi”, a precizat Petru Filip.
Sursa: Petru Filip