Timiș: au fost admise două amendamente la buget pentru două proiecte major din județ

Paul

Două amendamente la Legea bugetului, inițiate de parlamentarii PNL Timiș Cosmin Șandru, Ben Oni Ardelean și Marilen Pirtea au fost admise și se vor revedea în investiții substanțiale pentru județul Timș. Fondurile vor fi direcționate către două proiecte importante ale localităților Voiteg și Lovrin.

„La Voiteg se va construi o centură ocolitoare, care va elimina traficul greu din localitate și va fi o parte a noii conexiuni din zona de sud a județului. Localitatea Lovrin va beneficia de suma de 500.000 lei necesară elaborării studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru construirea Centrului de Recuperare Lovrin. Acest obiectiv se va folosi de resursele geotermale ale zonei, ceea ce constituie baza secției de tratament”, transmite deputatul Cosmin Șandru.

Centrul de recuperare medicală din Lovrin vine în sprijinul celor care au sechele în urma unor traumatisme, accidente sau după operații ori anumite afecțiuni care le-au afectat capacitatea motorie. Capacitatea centrului va fi de 43 de paturi, care se vor împărți în aproximativ 21 saloane. În exterior se va realiza o piscină exterioară cu acoperire retractabilă.

În comuna Lovrin, condusă de primarul liberal Marius Graur, se implementează un alt proiect important: un sistem de încălzire pentru toată comuna, care va reduce costurile cu 40%, după ce locuințele se vor putea încălzi folosind apa geotermală. Valoarea proiectului european este de 3 milioane de euro, iar proiectul tehnic trebuie să fie gata până în 20 ianuarie. Lucrările vor fi finalizate la finele anului 2023.

Distribuie articolul