Timiș: fonduri de aproape 100 de milioane lei atrase de administrația liberală din orașul Jimbolia

Paul

Darius Postelnicu este la al treilea mandat de primar al orașului timișean Jimbolia, iar primii doi ani din actuala legistlatură locală au însemnat și mai multă muncă pentru pregătirea și gestionarea proiectelor de îmbunătățire a condițiilor de trai pentru cetățeni. Valoarea totală a proiectelor depășește suma de 95 de milioane lei.

„Educația este un domeniu esențial în dezvoltarea unei societăți. Drept urmare, am accesat diverse linii de finanțare pentru a sprijini mai multe proiecte din acest domeniu. Am ales să mă implic în proiecte care au ca obiectiv extinderea, reabilitarea și dotarea unităților de învățământ din orașul nostru. Aceste proiecte sunt esențiale pentru ne a asigura că elevii au acces la condiții bune de învățare, astfel încât să poată dobândi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a reuși în viață. În concluzie, proiectele care vizează educația sunt deosebit de importante și trebuie să fie o prioritate pentru orice comunitate”, spune edilul liberal.

Prin PNDL, au demarat lucrările de construcții la trei obiective de investiții: ,,Demolare clădire existentă și construire clădire grădiniță cu 6 grupe, cu program prelungit și cu bucătărie proprie, cu regim de înălțime P+2E în localitatea Jimbolia, str. Republicii nr.21”, în valoare totală de 6.098.940 de lei, ,,Demolare clădire existentă și construire clădire grădiniță cu 3 grupe, cu program normal și cu servirea mesei în regim de catering”, în valoare totală de 2.532.600 de lei și  „Demolare clădire existentă și construire clădire creșă cu 2 grupe (9+9 copii)”, proiect a cărui valoare totală este de 2.570.800 de lei.

De asemenea, au început acțiunile la obiectivele de investiții finanțate în cadrul POR 2017-2020: „Extindere, reabilitare și dotare Școala Gimnazială oraș Jimbolia – clădirea din strada George Enescu nr. 9”, în valoare de 3.288.280 de lei, „Extindere, reabilitare și dotare Școala Gimnazială oraș Jimbolia – clădirea din strada Lorena nr. 33-35”, în cuantum de 2.398.180 de lei.

Se adaugă proiectele integrate pentru realizarea și dotarea unei cantine sociale pentru persoane în risc de sărăcie și reabillitarea căilor de acces spre străzile adiacente cantinei sociale, cu o valoare totală de 2.658.410 de lei, iar proiectul de „Îmbunătățire a calității vieții populației din Orașul Jimbolia prin investiții în obiective culturale și infrastructură”, care constă în reabilitarea și dotarea Teatrului de Vară și refacerea trotuarelor pe strada Calea Mărășești din zona de periferie a orașului Jimbolia, are o valoare totală de peste 4 milioane de lei.

Referitor la proiectele finalizate, primarul Darius Postelnicu amintește de achiziționarea tabletelor școlare și alte echipamente IT pentru dotarea școlilor din Jimbolia” din cadrul POC 2014 – 202, în valoare totală de 2.915.240 de lei, modernizarea iluminatului public stradal în oraș, cu o valoare de 1.285.820 de lei.

Investiții în infrastructura sanitară și rutieră din Jimbolia

Proiectele din domeniul Sănătății la care a lucrat administrația liberală din Jimbolia au obținut finanțare din diverse surse de finanțare. POIM a constituit sursa de finanțare pentru proiectele intitulate „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 prin consolidarea infrastructurii medicale și creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale pentru Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia”, în valoare totală de 10,6 milioane de lei și „Dezvoltarea unor capacități de producție energie electrică din surse regenerabile pentru consum propriu în Orașul Jimbolia”, cu o valoare totală de 4,4 milioane de lei, iar în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia a fost semnat un contract de finanțare pentru proiectul „Banat 112-Acțiuni rapide în circumstanțe deosebite”, cu o valoare totală de aproape 400.000 euro.

„Unul din domeniile care m-a preocupat intens a fost infrastructura pietonală și rutieră. Din acest motiv, am accesat fondurile europene disponibile în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia și am reabilitat mai multe străzi din Jimbolia, iar suplimentar am amenajat parcări laterale în zona gării. Din  asemenea, au fost reabilitate și amenajate partea carosabilă, trotuarele și parcările din zona blocurilor”, a adăugat Postelnicu. Prin intermediul Programului Interreg V A România-Ungaria, a fost demarat proiectul „Transport verde – promovarea mobilității sustenabile în orașele înfrățite Jimbolia și Mórahalom”, cu o valoare totală de 2,6 milioane lei, iar prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, a început implementarea proiectului „Reabilitarea ecosistemelor și conservarea valorilor naturale în Jimbolia și Kikinda”, în valoare de 1,8 milioane lei.

„Așteptăm semnarea contractelor de finanțare aferente proiectelor ce vizează reabilitarea a 14 km de drumuri și viabilizarea terenurilor pentru locuințe, prin Programul Național Anghel Saligny în valoare de 24 de milioane de lei.

În ceea ce privește PNRR-ul, Primăria orașului Jimbolia a semnat contractul de finanțare pentru înființarea a 14 km de piste de biciclete în valoare de 16 milioane de lei. În anul 2023 îmi propun să finalizăm obiectivele de investiții începute, precum și accesarea unor noi linii de finanțare”, a menționat primarul din Jimbolia.

Totalul proiectelor gestionate de administrația liberală din Jimbolia depășește suma de 95 de milioane de lei.

Sursa: Primăria orașului Jimbolia

Distribuie articolul