Timiș: investițiile Consiliului Județean în valoare de peste 20 milioane euro au ajutat programul Timișoara – Capitală Europeană a culturii

Paul

Programul Timișoara – Capitală Europeană a culturii a prins contur din pricina investițiilor culturale efectuate din partea Consiliului Județean Timiș, susține Alin Nica, președintele administrației județene. Proiecte și investiții în cultură de peste 20 milioane euro au avut loc în municipiul de reședință al județului.

„Expoziția Brauner a fost vizitată de peste 12.000 de persoane și este departe de a fi încheiată. Pregătirile pentru expoziția Brâncuși sunt în plină desfășurare, astfel că, în septembrie 2023, va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Europa Centrală și de Est în 2023, punctul culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Am atras, prin PNRR și prin Programul Național de consolidare seismică a clădirilor, peste 13 milioane de euro pentru Castelul Huniade. Lucrările vor începe în scurt timp, ținând cont de programul activităților culturale. În mandatul meu, cu ajutorul unei echipe excepționale de funcționari publici din Consiliul Județean, am reușit ce nu a fost posibil în ultimii 15 ani. Mai mult, avem preaprobați alți 8 milioane de euro în cadrul Programului de Cooperare Transfontalieră RO-HU”, transmite Alin Nica.

„Am investit peste 2 milioane de euro în transformarea Muzeului Național de Artă Timișoara în singura locație regională care poate găzdui exponate cu valoare de tezaur și avem în derulare lucrări importante pentru dezvoltarea infrastructurii culturale la Bastionul Theresia, Muzeul Satului Bănățean și la Centrul de Cultură și Artă.

Cu șase instituții de cultură în subordine, Consiliul Judeţean Timiș este principalul furnizor de proiecte culturale de anvergură, singurele care cresc în mod real numărul de turiști și sprijină industria HORECA. Principalele trei muzee din Timișoara, cel de Artă, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Satului Bănățean sunt integral finanțate de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului. Lor li se adaugă, Teatrul Merlin, Biblioteca Județeană și Centrul de Cultură și Artă Timiș, de asemenea finanțate exclusiv de CJ Timiș. Sunt mândru de activitatea lor și cred că munca lor reprezintă, în bună parte, succesul TM2023”, adaugă liberalul.

„În ceea ce priveste comunicarea cu comunitatea locală și dorința noastră de a răspunde așteptărilor timișorenilor, reamintesc operatorilor culturali interesați și persoanelor creative că încă este deschis, pe site-ul evenimentului, apelul Consiliului Județean de dezvoltare a conceptului Festivalului Luminilor, festival regional care a deschis Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și care va închide anul 2023” precizează președintele CJ Timiș.

Sursa: Alin Nica

Distribuie articolul