Timiș: primăria comunei Moșnița Nouă a predat amplasamentul în vederea realizării pistei pentru biciclete – investiție în valoare de 2.2 milioane lei

Paul
Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă
Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă

Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă, a predat amplasamentul în vederea realizării pistei pentru biciclete. Proiectul are o valoare de 2.190.896 lei, finanțarea fiind obținută prin PNRR.

Lucrările presupun amenajarea unei piste de bicicelte pe o lungime de 4.2 km pe raza comunei. Termenul pentru realizarea proiectului este de 3 luni.

„Acest proiect important pentru comunitatea noastră întregește strategia de dezvoltare a rețelelor de piste de biciclete la nivelul comunei noastre. Proiectul face legătura cu pista realizată de Consiliul Județean Timiș pe DJ592 și va continua cu pista de biciclete de pe DJ 595D, Moșnița Veche – Urseni, traseu care va fi realizat de către Consiliul Județean Timiș.

Totodată, prin intermediul Biroului de Dezvoltare și Investiții, cererea de finanțare depusă la Fondul de Mediu pentru crearea unor noi trasee se află în proces de evaluare tehnică la instituția finanțatoare”, a declarat edilul liberal.

Sursa: Primăria comunei Moșnița Nouă

Distribuie articolul