Tinerii liberali buzoieni au organizat o întâlnire în cadrul proiectului “Cafeneaua liberală”

Badila Antonia

În ziua în care l-am comemorat pe marele om de stat Ion I.C. Brătianu, la 95 de ani de la trecerea sa în eternitate, tinerii liberali buzoieni au organizat o nouă întâlnire în cadrul proiectului “Cafeneaua liberală”. Alături de ei a fost și deputatul Gabriel Avramescu, președintele PNL Buzău.

,,Cei aproximativ 60 de tineri liberali prezenți i-au avut ca invitați speciali pe președintele Senatului României, senatorul Alina Gorghiu, și pe primarul comunei Lopătari, domnul Claudiu Constantin, cel mai tânăr primar din județul Buzău.

Tema abordată la această ediție a cafenelei a fost <Comunicarea – premisă a evoluției în carieră și în politică>.

În cadrul dezbaterii, tinerii liberali au avut ocazia de a pune întrebări invitaților. Printre cele mai interesante întrebări adresate au fost cele referitoare la stadiul proiectului de lege privind introducerea dreptul de vot începând cu vârsta de 16 ani, care sunt calitățile necesare unui lider politic, ce experiențele politice relevante au avut invitații, sau cele referitoare la initiativele legislative cele mai importante ale Alinei Gorghiu.

Raportându-se la exemplul  personal, invitații au subliniat că pentru cariera politică este foarte important să ai o foarte bună pregătire profesională, să ai spirit de echipă și să urci în mod natural în ierarhia de partid, să pornești de jos”, a transmis PNL Buzău într-un comunicat de presă.

Sursa: PNL Buzău

“Mă bucur să văd că această inițiativă, care s-a născut din dorința de a aduce într-un cadru relaxat politicieni și viitori politicieni, devine din ce în ce mai populară printre tinerii buzoieni. Văd la fiecare ediție tineri entuziaști, plini de idei și inițiative. Tinerii care au participat la această ediție au reusit să afle de la invitați despre cariera în politică, exemple de bune practici pe baza experiențelor trăite de invitați, dar și despre responsabilitatea pe care o avem noi, politicienii, indiferent dacă vorbim de aleși locali sau parlamentari. Le mulțumesc colegilor mei că au acceptat invitația și îi aștept și la alte ediții!”, a declarat președintele PNL Buzău Gabriel Avramescu.

Distribuie articolul